Extracția dentară: recomandări post-extracție

Primele 24 de ore după extracție sunt critice iar următoarele zile sunt foarte importante pentru procesul de vindecare

Ce să faceți și ce să nu faceți după o extracție dentară, pentru a vă reface cât mai rapid

Ce să faceți și ce să nu faceți după o extracție dentară pentru a vă reface cât mai rapid

Extracția dentară este intervenția chirurgicală prin care un dinte care nu a putut fi salvat este îndepărtat din cavitatea bucală. După această intervenție există câteva riscuri pe care trebuie să le evitați: sângerarea și infecțiile. Dacă urmați indicațiile medicului, vă odihniți suficient și vă asigurați o igienă bucală bună, vă puteți recupera relativ repede. Extracțiile dentare sunt intervenții des folosite în practica medicului dentist iar în clinica noastră ne străduim să ne asigurăm că toți pacienții au o experiență confortabilă și sunt în deplină siguranță.

Ce trebuie să faceți:

  • Urmați cu strictețe toate recomandările medicului referitor la medicația prescrisă și schema de tratament.

  • Trebuie să informați medicul și să cereți sfatul acestuia pentru orice situație neobișnuită care poate apărea.

  • Imediat după extracție este nevoie ca sângerarea să fie oprită. Pentru aceasta folosiți o compresă sterilă care să preseze locul extracției pentru aproximativ două ore. Dacă sângerarea continuă după acest timp, schimbați compresa și țineți-o pentru încă o oră pe locul extracției. În cazul în care sângerarea nu se oprește contactați medicul dentist și informați-l despre această situație.

  • După extracție este recomandat repausul fizic. Dacă este posibil, aranjați astfel programul dumneavoastră încât să respectați această indicație.

  • Puteți folosi comprese reci pe locul extracției. În acest scop puteți înveli o pungă cu gheață într-un prosop și plasați compresa în dreptul locului de extracție dar nu puneți niciodată gheață direct pe piele.

  • După 24 de ore de la extracție, atunci când vă puteți curăța dinții prin periere, este bine să începeți să curățați și locul extracției dar cu mare grijă și blândețe pentru a nu îndepărta cheagurile de sânge și a provoca sângerarea. Tocmai aceste cheaguri de sânge sunt cele care favorizează vindecarea țesutului.

  • Alimentația în primele zile după extracția dentară trebuie să conțină doar alimente lichide și moi. Evitați alimentele care vă pot provoca răni la nivelul gingiei.

  • Este necesar să reveniți pentru o consultație de control la data convenită împreună cu medicul.

Ce trebuie să NU faceți:

  • Nu intrați în panică dacă sângerarea nu se oprește în primele minute sau dacă sesizați o ușoară umflătură sau durere.

  • Nu clătiți gura energic cu apă sau ceai în primele ore după extracție și nici după oprirea sângerării pentru a nu îndepărta cheagurile de sânge proaspăt formate.

  • Nu puneți comprese calde pe locul extracției.

  • Nu faceți dușuri fierbinți imediat după extracție.

  • Nu periați dinții și locul extracției timp de 24 de ore de la extracție.

  • Nu faceți activități fizice intense imediat după extracție.

  • Nu consumați alimentele reci sau fierbinți.

  • Nu consumați alimente tari care vă pot provoca răni la nivelul locului extracției.

  • Nu fumați cel puțin 24 de ore după extracție.

  • Nu sorbiți puternic lichidele și nu folosiți paiul pentru a bea în primele 24 de ore după extracție deoarece este posibil ca prin această acțiune să dislocați cheagurile de sânge abia formate.

  • Nu consumați lactate timp de două sau trei zile după extracție.

Foarte important! Orice semn de infecție sau febră, greață sau vărsături după extracția unui dinte trebuie comunicat imediat medicului dentist. De asemenea, trebuie comunicate tusea, durerile în piept sau senzația de apăsare, umflăturile excesive sau sângerările abundente de la nivelul locului extracției.


La Implant Consult construim zâmbete!